15.05.2013

Elefantul Mov și Iepurele Introvertit/ The Mauve Elephant & The Party Animal

Elefantul Mov / The Mauve Elephant

Party Animal
 
Acum că am adăugat și ultimele două traiste din prima mea serie de textile pictate, e timpul să trag linie.

Ce am învățat din această aventură țesută cu pensula? Păi evident că nu are rost să spun că pictatul pe pânză este diferit de cel pe hartie. Evident.

Ceea ce vroiam să-mi notez (în mod foarte public, pe blog, daaaa) este de fapt felul cum trebuie gândită o sacoșă.

Prima oară când a apărut ideea să pictez câteva genți a fost foarte simplu, ceva de genul "De ce nu pictez niște genți?" și totul a picat foarte normal: eu pictez, conteaza pe ce pictez? Nu, desigur că nu. Eul (urs poetismul, se înțelege) stă în ce și cum, nu în pe ce, astea-s detalii!

Așa că m-am pus pe treabă și am produs cele 5 trăistuțe prezentate anterior. Și totul a fost bine și frumos. Până când mi-am dat seama că nu este chiar așa.
Nu poți lua o ilustrație, o poveste ce se desfășoară pe hârtie (sau pânză sau carton sau carton pânzat) și în fața căreia petreci minute bune pentru a-i pătrunde povestea, a-i pipăi detaliile, a o studia din fiecare unghi, și să o pui pe o traistă. 

Traista o vezi odată, cel mai probabil în fugă, pentru câteva secunde. 
Desenul de pe ea trebuie să fie clar și să-ți lase o primă impresie puternică (și plăcută, evident).  Abordarea trebuie schimbată, ideea originală prelucrată.*

...Și de aceea cred că aceste ultime două traiste sunt chiar reușite.

Adică simt că i-am dat de capăt acestei chestii cu pictatul de genți și avem aici(pe cele două traiste, va să zică) împletirea muncitului cu gânditul.

Și mă simt așa, oleacă mai deștept și oleacă mai mult mândru de istețimea mea ursească.


Oare pe bună dreptate?



* Asta nu înseamnă că nu mi-ar place să încerc să fac un desen gen tuș/linere pe o sacoșă. Trebuie să mai las loc și de provocări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Helloooo!