 |
| (full size) |
|
|
|
|
Ieri de dimineață am deschis ochii, am tras adânc aer în piept cu singura nară desfundată, am plescăit și am privit în gol.
Rânduri peste rânduri de ceainice. Peste rânduri. Ceainice. Ceai.
Asta am văzut. Poate era subconștientul meu care vroia să alunge prima răceală din această toamnă, poate am văzut ceva cu o seară înainte și mi s-a întipărit în minte, poate am o problemă, două. Cine știe?
Veniți la un ceai să vă povestesc?
Yesterday morning I was woken up by the sound of my own snoring, an unquenched thirst and a mental image that would just not go away
Rows upon rows of teapots. Upon rows. Teapots. And then some ...
That was all I could see, honestly. I don't know if it was my own body trying to fend off this autumn's first cold, a happening from last night lingering subconsciously, or maybe there's just something wrong with me. Who knows?
But how about you come over for a cup of tea and we'll figure it out?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Helloooo!